Festivalul Muzicii Românești

Ediția a XXV-a, Iași, 21-27 octombrie 2023

Despre Festivalul Muzicii Românești

FESTIVALUL MUZICII ROMÂNEȘTI

 

Festivalul Muzicii Românești, singurul festival din țară concentrat în exclusivitate pe muzica românească, a cunoscut două etape de existență:

* între anii 1972-1988 au avut loc zece ediții care au avut drept efect crearea unui public fidel, numeros și interesat de muzica românească, o tot mai mare participare a celor mai valoroase forțe artistice și creatoare din România și înscrierea festivalului în enciclopediile internaționale de specialitate.
* a doua etapă a început în anul 2007, a avut o ritmicitate anuală și a încercat să refacă beneficiile enumerate mai sus, după aproape două decenii de inexistență a festivalului. Ediția a XX-a își propune să asigure continuitatea, să creeze premisele menținerii ritmicității anuale în viitor și readucerea festivalului în atenția vieții artistice internaționale.

Festivalul Muzicii Românești, după patruzeci de ani!

Cu patru decenii în urmă, în mai 1973 lua ființă la Iași un eveniment rămas unic în viața muzicală a țării, atunci ca și acum: Festivalul Muzicii Românești. Indiferent ce nume a căpătat de-a lungul timpului, evenimentul a întruchipat – la început anual, apoi bienal – o binevenită tribună a muzicii autohtone, alta decît cea folclorică și de divertisment.
Cum scria criticul Liliana Gherman la prima ediție,
„Poate că Săptămâna muzicii românești, organizată și pregătită cu neprecupețit entuzi¬asm, n-a adunat în jurul ei atâta public cât ar fi fost de dorit, dar e sigur că mulți dintre cei care au urmărit toate concertele și recitalurile au ieșit din acest micro-festival înnobilați spiri¬tual.
În primul rând, nu poți să nu constați cât de mult s-a scris și se scrie, cât de puțin s-a pu¬tut cuprinde în aceste câteva zile din uriașul flux sonor ce s-a născut și se naște în țara aceasta din sumedenie de minți și suflete inspirate. Poate că nu s-au cântat întotdeauna cele mai semnificative lucrări, dar nici asta n-are importanță: așa cum au fost, multe din ele au avut da-rul de a produce emoții de neuitat.”
Liliana Gherman, „Cronica” nr. 21, 25 mai 1973

Timpul a dovedit cît de întemeiate au fost aceste afirmații, prin momente ce au marcat istoria recentă a Iașului muzical. Între acestea, premiera concertului–spectacol cu Oedip de Enescu, de la finalul ediției a treia, mai 1975, marcînd astfel două decenii de la trecerea în eternitate a compozitorului. Spectacolul rămîne pînă astăzi, prin inițiativă, dar mai ales prin realizare și interpretare, singular în istoria capodoperei enesciene. Muzicologul și profesorul Mihail Cozmei nota imediat după eveniment:

„Afirmând că prezentarea operei Oedip de George Enescu la încheierea celei de a treia ediții a Săptămînii Muzicii Românești a avut ținuta și dimensiunile unui eveniment muzical, în¬seamnă a spune prea puțin despre acest act de cultură împlinit la Iași.
Afirmând că aici, în ora¬șul în care Caudella a avut intuiția genialității viitorului muzician, în orașul în care Enescu a lă¬sat amintiri sfinte și tradiții de adâncă și generoasă dragoste pentru cultura noastră muzicală, a avut loc a cincea premieră [s.n.] a operei Oedip, înseamnă a înregistra evenimentul doar cu orgoliul alinierii Iașului alături de alte centre muzicale care au avut inițiativa prezentării capo¬doperei enesciene (Paris, 1936), Bruxelles (1956), București (1958), Stockholm (1975), Iași (1975).
Esențial și semnificativ rămâne faptul că opera Oedip, în formula de concert–spectacol și-a început în acest an drumul recunoașterii unanime. Esențial și semnificativ este de aseme¬nea faptul că instituțiile muzicale ieșene (orchestra simfonică a Filarmonicii Moldova, corul G. Musicescu și corul Operei Române din Iași) în colaborare cu colectivul de soliști de la Opera Română din București, au realizat performanța ca într-un timp foarte scurt să interpreteze în condiții de elevată ținută artistică, o partitură de dimensiunile, profunzimea expresivă și difi-cultățile operei lui G. Enescu.”
Mihail Cozmei, „Cronica”, 6 mai 1975

Festivalul Muzicii Românești a însemnat confirmări:

Pe scenele muzicale ieșene – în special la Filarmonică – au apărut ansambluri românești de notorietate națională și internațională, precum Formația Ars Nova din Cluj (1973, 1980), Corul Madrigal (1974, 1982, 1986), Simfonicul clujean (1974), Orchestra Radio din București (1975, 1978, 1982, 1984, 1988), Corul Filarmonicii din Cluj (1975), Cappella Transylvanica din Cluj (1978, 1980), Simfonicul timișorean (1982) și multe altele.

Festivalul Muzicii Românești a marcat de asemenea afirmări.

În chiar anul fondării festivalului, 1973, lua ființă la Iași un nou ansamblu de cvartet de coarde, ca urmare a unei emulații fără precedent ce avea loc de ceva timp la Conservatorul ieșean: Voces contemporanae. Acest ansamblu se va dovedi însă cel mai longeviv din întreaga istorie a cvartetului de coarde românesc, depășind curînd notorietatea locală și ajungînd, prin premii, concerte și înregistrări de referință, un nume emblematic în România și în afara ei.
Începînd cu ediția a doua a Festivalului, Voces va fi nelipsit pe agenda de concerte, interpretînd în versiuni de referință întregul repertoriu românesc consacrat și atrăgînd dedicații din partea celor mai diverși compozitori români.

Pentru cei ce au trăit în vremurile ante-decembriste nu e greu de înțeles întreruperea șirului de ediții din festivalul de muzică românească de la Iași: prea mulți bani cheltuiți pentru ceva neproductiv; prea puțin „omagiu adresat celui mai iubit fiu”; autofinanțarea instituțiilor de cultură, impusă în anii 1983-1984 era în toi și orice soi de festival nu aducea încasări, cu atît mai puțin unul de muzică românească – și cu certitudine cauzele nu se opresc aici.
Festivalul a fost întrerupt așadar după cea de-a zecea ediție, din mai 1988. Din păcate, în acel moment evenimentul de la Iași reușise să intre în enciclopediile internaționale de specialitate, compozitorii și interpreții contau deja pe ritmicitatea organizării lui. Mai presus de orice însă, la Iași se formase un public numeros, interesat de muzica produsă de festival. Aceeași competență, bun gust, bun simț muzical, intuiție a valorii adevărate în creație și în interpretare, care caracteriza publicul ieșean al tradiționalelor programe clasico-romantice ale stagiunilor, se manifesta acum față de muzica românească, după un deceniu și jumătate de incursiuni periodice în cele mai diverse genuri și stiluri de muzică românească.

Noua serie a Festivalului Muzicii Românești

Au trebuit să treacă douăzeci de ani pentru ca ideea – ce a continuat să existe în mintea multor muzicieni ieșeni – să prindă din nou viață. A fost cu certitudine nevoie de ceva curaj pentru asta: ceea ce cu decenii în urmă pornise dintr-un ordin de partid, urmat curînd de conjuncturi favorabile și mai ales cu mult voluntariat, acum întîmpina diverse alte bariere: peste tot numeroase manifestări consumatoare de buget; incomparabil mai multe tentații culturale pentru public, tot mai șocante în formă și conținut; comunicarea cu exteriorul nu mai avea stavile majore, așa că artiștii se aflau în fața mult mai multor tentații decît aceea de a cînta muzică autohtonă. Toate astea au făcut dificilă re-pornirea festivalului de muzică românească, dar fac în prezent și mai dificilă menținerea lui într-un cadru cel puțin onorant.
Anul 2007 a constituit un moment important în afirmarea și confirmarea culturii românești în context european și mondial. A fost anul întîi al integrării, anul capitalei culturale europene, Sibiu – așadar cel mai potrivit timp al re-animării Festivalului Muzicii Românești în serie nouă.
Organizatorii – Filarmonica de Stat Moldova și Universitatea de Arte George Enescu, cărora li s-a adăugat sprijinul Ministerului Culturii și Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor – urmăresc pe lîngă valoare, exprimarea diversității fenomenului muzical românesc în timp și în spațiu. În timp, prin alăturarea dintre tradiție și nou; în spațiu, prin angrenarea muzicienilor români de-aproape și de departe.
De asemenea, programele festivalului, în ultimele șase ediții (din 2007, pînă în prezent) au concentrat în puține zile creație: consacrată și nouă, debuturi și reluări, genuri dintre cele mai diverse și interpretare: reprezentanți ai principalelor centre universitare românești și nu numai, studenți și maeștri deopotrivă, artiști români din Iași, din țară și de peste hotare.

„Reluarea Festivalului Muzicii Românești este un motiv de bucurie pentru toți cei care înțeleg și admiră un patrimoniu național generos, plămădit cu dăruire în decursul anilor.
Este meritul ieșenilor de a reînnoda o acțiune salutară, proiectând frumuseți ce înnobilează conștiințele și perpetuează valorile acestui pământ.”

Muzicolog dr. Octavian Lazăr Cozma
Președintele Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România
octombrie 2007

În pofida dificultăților de tot felul, a rezervei și uneori prea firavului entuziasm cu care a fost întâmpinat, festivalul a avut loc din nou, în octombrie 2008. Nota dominantă de astă dată: centenarul nașterii compozitorului și muzicologului Sigismund Toduță.

„Inițiativa, perseverența și dăruirea oamenilor de muzică din Iași, desfășurate spre a pune în mișcare săptămâna anuală închiriată creației românești (oricum se va fi numit ea în de¬cursul vremii) le găsesc pur și simplu extraordinare. Și singulare în peisajul mai degrabă pe¬striț al culturii noastre. Evident, a fost mereu necesar și concursul unor foruri, sau for¬ma¬ți¬uni, sau personalități din alte părți. Însă primum movens s’a vădit întotdeauna nucleul entuziaștilor din frumoasa cetate a Iașilor.”

Pascal Bentoiu, octombrie 2008
(fragment)

La edițiile a XIII-a (2009) și a XIV-a (2010) organizatorii au început să resimtă efectele crizei. E știut de altfel că dintotdeauna, măsurile de austeritate se aplică mai întîi în cultură și în artă. Programul Festivalului a fost astfel „ajustat” încît să „consume” cît mai puțin! S-au făcut destule compromisuri, dar s-a reușit (și se reușește încă!) să se ocolească acele compromisuri ce pot influența în mod nefericit calitatea, valoarea creației și a interpretării muzicii prezentate. Publicul ieșean a avut astfel șansa, în 2009, să re-asculte pe scena Filarmonicii excelenta Cappella Transylvanica a Academiei de Muzică clujene, cu dirijorul Cornel Groza, într-un program remarcabil interpretat, purtînd amprenta școlii componistice ardelene – muzică religioasă și laică, tradițională și modernă.
Tot în 2009, Corul academic al Filarmonicii din Iași și dirijorul Doru Morariu au susținut un concert de muzică ortodoxă în Catedrala Mitropolitană, lăcaș ideal pentru această muzică, în care, la finele veacului al 19-lea, Gavriil Musicescu aducea o nouă manieră interpretativă, în rezonanță cu Orientul și cu Occidentul deopotrivă.

A XV-a ediție n-a adus vreo schimbare în bine în privința bugetului, dimpotrivă. Și din nou artiștii s-au dovedit generoși, au înțeles și au acceptat compromisul. Cele două gazde ale Festivalului – Filarmonica și Universitatea de Arte – și-au împărțit zilele de concert și astfel, o parte a evenimentelor a avut loc în noua Sala Eduard Caudella a Casei Balș, locul unde, spune legenda, cu peste un secol și jumătate în urmă, un musafir ales – marele Franz Liszt – a cîntat pentru gazdele sale – boierul Alecu Balș, familia și invitații săi.
Cealaltă parte a concertelor au avut loc în tradiționala sală Ion Baciu a Filarmonicii, care, deși este marcată tot mai vizibil de trecerea timpului, poartă între zidurile ei amintiri memorabile și rezonanțe de neșters.

Spicuiri din Festival, ediția 2011
Anul acesta, organizatorii au inclus în program (22 noiembrie) un concert inedit pentru scena și publicul Filarmonicii: o excelentă incursiune în ambianța muzicală a începutului de veac 19, cu ansamblul bucureștean Trei Parale. O asemenea tentativă ar fi fost sortită eșecului cu un an în urmă, avînd în vedere stilul cu totul neobișnuit pentru scena și gustul publicului meloman al Iașului. S-a întîmplat însă ca în noiembrie 2010 și apoi în iunie 2011, din inițiativa și cu sprijinul substanțial al Centru Cultural Francez, ieșenii să aibă șansa de a asculta două ansambluri de mare prestigiu internațional, Hespérion XXI cu Jordi Savall (muzică otomană și occidentală din sec. XVII-XVIII) și Trio-ul 3 Ma (piese tradiționale din Maroc, Mali și Madagascar). Muzica prezentată atunci a deschis o nouă cale repertorială în tradiția concertistică filarmonică și s-a bucurat – prin conținut, și calitatea excepțională a interpretării – de un neașteptat succes. Prin urmare, sonoritatea cîntecelor de lume din culegerile lui Anton Pann, Grigore Ucenescu și François Rouschitzki, prezentate de cei patru interpreți din Trei Parale – Florin Iordan (cobză), Daniel Pop (voce, fluiere, caval, drâmbă, percuție), Beatrice Iordan (cobză) și Dinu Petrescu (dairea, darbuka) – nu a mai constituit o noutate, dimpotrivă a fost savurată de un public numeros.

Miercuri, 23 noiembrie, Ansamblul de suflători al Filarmonicii din Iași și dirijorul Cristian Lupeș au prezentat un program pe cît de dificil, pe-atît de binevenit: Octetul Vertige de la lontanéité de Dan Dediu și Dixtuorul op. 14 de George Enescu. Compozitorul Dan Dediu comenta astfel propria partitură: „Mi-am imaginat Lontaneitatea nu ca un orizont, ci ca un abis. «Cum am putea cădea în depărtare? Ce amețeală ne-ar cuprinde în căderea noastră orizontală? Ce trăiri, ce vertijuri poate da orizontul, Lontaneitatea? Vertijuri ale Lontaneității? Vertiges de la Lontaneité?» Ecce opus! Cinci căderi în orizont, cinci absorbții în necunoscut, cinci bătăi de inimă, redate sonor prin două oboaie, două clarinete, două fagoturi și doi corni.”
În privința Dixtuorului enescian, interpreții au probat mult curaj, inițiativă și valoare interpretativă. Aceasta cu atît mai mult cu cît ultima interpretare (și înregistrare pe disc) a avut loc cu mai bine de treizeci de ani în urmă (în 1980), în ilustra interpretare a suflătorilor orchestrei super ieșene, sub conducerea lui Ion Baciu.

Vineri, 25 noiembrie a avut loc momentul culminant al Festivalului – concertul susținut de simfonicul și corul academic ale Filarmonicii și dirijorul Sabin Păutza. Ca și în edițiile precedente, programul a unit simbolic tradiția cu contemporaneitatea, stiluri și spiritualități românești de cele mai diverse proveniențe: lucrări de Achim Stoia, Mihai Moldovan, Felicia Donceanu, Sabin Păutza și (din nou) Dan Dediu.
În pofida oricăror rezerve ori opinii sceptice, concertul a constituit un succes autentic, a reușit să „încălzească”, să antreneze, să producă acel du-te-vino nevăzut între scenă și spectatori, care s-a tradus după fiecare piesă interpretată în aplauze însuflețite.

Dacă vor mai fi și ediții viitoare? Da, oricît de greu va fi! Nu ne mai putem permite să pierdem din nou interesul publicului pentru muzica noastră – acest interes s-a trezit și crește mereu, de la o ediție la alta, este un fapt demonstrat deja!

Carmen Chelaru
2 decembrie 2011

Calendar:

Săptămâna muzicii românești
Ediția I, 9-16 mai 1973
Ediția a II-a, 3-10 mai 1974
Ediția a III-a, 15-23 mai 1975
Comemorare George Enescu (Oedip operă-în-concert, primă audiție)
 
Festivalul muzicii românești
Ediția a IV-a, 5-12 mai 1976, Comemorare Mihail Jora
Ediția a V-a, 5-12 mai 1978
Ediția a VI-a, 9-17 mai 1980
Ediția a VII-a, 7-14 mai 1982
Ediția a VIII-a, 11-18 mai 1984
 
Zilele muzicii românești
Ediția a IX-a, 23-30 mai 1986
Ediția a X-a, 20-27 mai 1988
 
Festivalul muzicii românești, serie nouă
Ediția a XI-a, 21–26 octombrie 2007
Ediția a XII-a, 3–10 octombrie 2008. Comemorare Sigismund Toduță
Ediția a XIII-a, 11–16 octombrie 2009. Compozitori aniversați: Roman Vlad și Richard Oschanitzky
Ediția a XIV-a, 15–19 noiembrie 2010. Aniversarea Societății Compozitorilor Români (90 de ani) și 150 de ani de învățământ artistic românesc
Ediția a XV-a, 21–26 noiembrie 2011
Ediția a XVI-a, 29 octombrie–3 noiembrie 2012
Ediția a XVII-a, 21-27 octombrie 2013
Ediția a XVIII-a, 17-28 octombrie 2014
Ediția a XIX-a, 22-28 octombrie 2016
Ediția a XX-a, 21-26 octombrie 2018