Festivalul Muzicii Românești

Ediția a XIX-a, serie nouă, Iași, 22 – 28 octombrie 2016

Concert cameral

Când:
octombrie 23, 2013@1:00 pm
2013-10-23T13:00:00+00:00
2013-10-23T13:30:00+00:00
Unde:
Sala „Eduard Caudella” (Casa Balș)
Cost:
Intrare liberă

Partea I

Trio „Contraste”

Ion Bogdan Ștefănescu, flaut

Sorin Petrescu, pian

Doru Roman, percuție

 

Violeta Dinescu – Der Schlussel der Traume

 Darie Nemes-Bota – Io

 Violeta Dinescu – Bindfaden

 Gabriel Mălăncioiu – Triguna

 Corneliu Dan Georgescu – Motive transilvane

 Violeta Dinescu – Suita Tabu

Trio Contraste   Formația camerală Trio Contraste aniversează în 2013, 30 de ani de activitate.

Singurul dintre muzicieni care a rămas în formație încă de la primul recital al Trio Contraste, petrecut în 1983, este pianistul Sorin Petrescu.

Fiecare dintre cei trei muzicieni care compun la această dată Trio Contraste, are o carieră solistică impresionantă, dar aici ne vom referi la palmaresul Trio-ului, la rândul lui impresionant. În 1986 a obținut Premiul Uniunii Compozitorilor din România, iar în 1990 a beneficiat de o bursă acordată ca premiu la Darmstadt, Germania. A participat la: Festivalurile de Muzică Modernă Est – West Amsterdam 1991, Festivalul de Muzică Contemporană Huddersfield, Anglia 1993, Nueva – Musica Bogota, Columbia 1993, Musicorama Hong Kong 1995, Piano Plus Festival Bamberg, Germania 2001, S. I. M. C. Bamberg 2001, Timp pentru Muzica Nouă Bayreuth, Germania 2001, Festival Lausanne, Elveția 1992, 1996, 2004, Oldenburger Kammermusik Festival 2003, Gesellschaft für Neue Musik e.V., Mannheim 2004, Komponistinnen und Ihr Werk, Kassel 2004, Piano plus Festival, Festivalul Internațional George Enescu 1998, 2003, 2007, Heidelberg și Mannheim (2005 și 2006) și Festivalurile Internaționale Timișoara Muzicală, Toamna Clujeană și Săptămâna Internațională a Muzicii Noi București.

Importanți compozitori români, printre care Anatol Vieru, Aurel Stroe, Ștefan Niculescu, Nicolae Brânduș, Doina Rotaru, Octav Nemescu, Violeta Dinescu, Dan Dediu și George Balint au dedicat formației opusuri interesante, prezentate în primă audiție absolută. În ultimii ani, printr-un frumos gest de curtoazie, Trio Contraste promovează tinerii compozitori, o mărturie în acest sens fiind chiar concertul acestei seri.

Muzica formației camerale este imortalizată în  numeroase DVD–uri, CD-uri și înregistrări radio.

 

 

Partea a II-a

 

Ansamblul „AdHOC” 

al Academiei de Muzică „Gh. Dima” din Cluj-Napoca

Adrian Pop, director artistic, prezentare program

Matei Pop, conducerea muzicală

Boroka Pöllnitz, flaut

Adrian Cioban, oboi

Răzvan Poptean, clarinet

Aurelian Băcan, clarinet, bas clarinet

Rareș Sângeorzan, fagot

Rafael Butaru, vioară

Daniel Groza, violă

Renata Demény, violoncel

Eva Butean, pian

Emil Simion, percuție

 

Ulpiu Vlad – Legenda viselor pentru flaut/oboi, clarinet, fagot, vioară, violoncel, percuție și pian  (1994)

– primă audiție –

 Cornel Țăranu – Cadenze per Antiphona pentru flaut solo (1998)

– primă audiție –

 Hans Peter Türk – Scene pentru clarinet/clarinet bas și percuție (1986/87)

– primă audiție –

 Violeta Dinescu – Les Cymbals du soleil pentru oboi și percuție (1996)

– primă audiție –

 Corneliu Dan Georgescu – Sub signum harmoniae pentru flaut, oboi, clarinet, fagot, vioară, violă, violoncel, percuție, pian (2013, lucrare dedicată ansamblului AdHOC)

– primă audiție –

 

 

 

 

Cu ocazia prezentării la Cluj a primei audiții mondiale a lucrării Colinda-Baladă op. 42 de György Kurtág (martie 2009, în cadrul ediției a VIII-a a Festivalului Cluj Modern) s-a reunit ad hoc ansamblul instrumental necesitat de partitură. Repetițiile acestuia, conduse de tânărul dirijor și compozitor Matei Pop, s-au desfășurat sub directa îndrumare a maestrului Kurtág.

Festivalul Cluj Modern 2009, Matei Pop și Gyorgy Kurtag

Festivalul Cluj Modern 2009, Matei Pop și György Kurtág

Impulsul muzical al acestei colaborări a fost atât de viu, încât s-a născut atunci ideea spontană a unei implicări de durată în ce privește sondarea valorilor repertoriului contemporan. Astfel s-a conturat proiectul AdHOC, ansamblu ce reunește, într-o geometrie variabilă o serie de tineri și valoroși muzicieni aparținând școlii interpretative clujene.

Compozitorul Adrian Pop a asumat rolul de mentor și director artistic al ansamblului, în timp ce dirijorul Matei Pop asigură direcția muzicală. Activitatea formației se desfășoară sub egida prestigioasei Academii de Muzică Gheorghe Dima din Cluj.

 

 

 

 

 


Categorised as:

Comments are disabled on this post


Comments are closed.